bloguluvaler

Intalnire

Faptul ca trebuie sa invat imi anima cheful de a scrie. N’importe quoi. Si intr-adevar, cat e de bine. Incomparabil.

De cand ne-am intors de la mare vroiam sa scriu despre tiganii intalniti in trenul de intoarcere. La incaput au stat mai departe, apoi s-au asezat in jurul nostru. Initial, n-am dat atentie decat privirilor fugace, curioase, feline ale fetei mai mari, imbracata in trening bleu, cu ochi mari inca copilaresti. M-am gandit atunci... ce frumoasa e curiozitatea intre oameni diferiti. Inca o dovada ca natura e indiferenta la conventii si de fapt, la orice… lucru la care ma gandisem prima data privind marea. Am observat apoi imediat, in jur, fratii mai mici: un baiat adolescent, doua fetite una mai frumoasa decat cealalta si un bebelus, impreuna cu mama, o femeie cu trasaturi puternice si frumoase. Fetitele aveau niste ochi imensi si privirile lor ma prindeau totdeauna dezarmat, incat nu rezistam decat cateva secunde si intorceam capul. Atat de curate erau. O buna bucata din drum i-am privit, mai direct sau mai pe furis si la fel faceau si ei cred. Aveau, impreuna, o armonie interioara, functionau ca un tot, fiecare cu rolul lui, in functie de varsta, totul fiind sub autoritatea deplina a mamei. Emanau atata umanitate incat o simteai aproape fizic, ca o caldura, un sentiment de siguranta, de bine. Simteam ca oricine, oricate nenorociri ar fi indurat, in preajma acestei familii s-ar simti bine, consolat si problemele i s-ar parea mai mici. M-a impresionat aproape pana la lacrimi aceasta familie si ma gandeam inflacarat, ca asta ar fi rezolvarea problemei tiganilor din Romania. N-am reusit sa vorbesc cu ei deloc dar nici nu stiu ce-as fi putut vorbi sau la ce-ar fi folosit. Cand trenul s-a oprit in Tecuci, s-au napustit toti dupa bagaje si spre iesire. M-am ridicat repede sa caut vreun lucru uitat, si spre bucuria mea am vazut pe scaun o bratara roz, de jucarie, cu care se jucase copilul cel mic. Am luat-o si am coborat ca un disperat dupa ei, strigand : « ati uitat asta, ati uitat asta !». Prima data n-au auzit, a doua oara s-a intors fata mai mare. « Ati uitat asta », ii zic.M-a privit surprinsa un moment, apoi a luat-o si a fugit sa-i prinda pe ceilalti din urma.

Cand m-am intors, Cati m-a intrebat : « De unde-ai stiut ca au uitat ceva ? ». « Am stiut…».

Schimbare

Siguranta…siguranta pe care ti-o dau atatea lucruri : faptul ca cineva te iubeste, faptul ca mai ai putin si te intorci acasa. Devii pe nesimtite altcineva. Strazile, cladirile, oamenii capata o alte fete, sunt mai prietenoase, mai interesante. Orasul gazda, care la inceput parea rece, neprimitor, strain, de ti se facea inima cat un purice, devine cu cateva zile inainte de plecare un oras frumos si primitor. Cu alta inima te plimbi acum pe strazi, devii curios, de-abia acum vrei si iti place sa vizitezi iar, si cu sufletul deschis zambesti tuturor. Si toate senzatiile astea s-au infiltrat imperceptibil in viata ta. Toate gesturile pe care le faceai si pana acum capata o cu totul alta semnificatie, capata sens si sunt insufletite. Si asta tocmai pentru ca sufletul tau e in alta parte. Caci tu esti deja cu sufletul acasa ; in acel loc sacru, el e protejat si invulnerabil. Figurile straine, toti oamenii astia ocupati, tot orasul asta care parea sa nu mai aiba loc si pentru tine, te intimidau, te faceau sa te simti mica in primele zile. Acum insa, ai devenit puternica si sigura pe tine si toti oamenii astia ti se par amuzant de penibili. Zambesti singura, cu placere, si zambetul e bogat, radiant, generos, e zambetul tau si nu seamana cu nici un alt zambet (nici nu se compara cu zambetul formal de pe toate drumurile), caci numai tu stii ce se afla in spatele sau. O placere sa-l privesti fiindca zambetul asta e si molipsitor. Si tocmai de asta te intreb : « Cate zile mai ai pana la avion ? ».