As vrea sa fiu noaptea pentru ca sa-ti vad somnul cu o mie de ochi.

motive sa radem

motive sa radem, sa cautam motive sa radem, rasul iese singurel, dai un ghiont si iese el, orice e destul de bun, lacul cu apa linistita, si adanc, si cu zambetul ala infipt pe fata, uitat, ce mai conteaza,jos cenzura jos cenzura, rasul e la putere, zambetul si ranjetul, fiindca noi facem asta, curatim cuvintele, le epuram, si gandurile si faptele, tot tot, scapam de toate contragreutatile, fiindca noi le luam de pe ele valul ala plin de seriozitate si intransigenta si moralitate si si si, deci, gata

miluta

Milutâ,
Ie-l pi Ticuțâ
Si du-ti cu el la mamutâ
Sâ-i facâ dunguțâ
Da sâ nu-l tragâ
Pre tari di puțâ
Câ faci căcuțâ.

bucati

Dupa conversatia de salon purtata in bucatarie, cele 2 tipe, colege, prietene, spuneti-le cum vreti, pleaca cu o promisiune de complezenta, de iesire in oras in aceeasi seara. Cu acelasi aer binevoitor el le conduce, le aprinde grijuliu lumina pe scara si isi zic "pa pa" plini de aparenta indiferenta si in acelasi timp de bunavointa amabila. Inchide usa cu zambetul tamp ramas inca pe fata. In scurt timp zambetul dispare si in locul lui incepe sa i se contureze in minte intrebarea: "oare cum reusesti sa fii asa de fals?". Ca tip, nu e nimic mai enervant decat ca 2 tipe frumoase sa te considere un bun prieten sau o persoana foarte cumsecade sau un om deosebit. Chestia asta e de-a dreptul degradanta. Se intreaba si el ce anume il face sa se comporte asa, adica amabilitate, bune maniere si glume crete in loc de flirt. E de-a dreptul exasperat de el insusi. Si totusi care mare tampenie o fi la originea comportamentului asta de-a dreptul aberant cu care nu se identifica absolut deloc si pe care il resimte ca pe o castrare? O, si in acelasi timp, cat de mult dispretuieste puritatea. Se gandeste ca o destul de mare contributie o are maica-sa, pe care de obicei n-o poate suferi. Da, femeia asta cu ideile ei de o naivitate dezarmanta despre lume, cu increderea ei in bine si frumos, cu sufletul ei de fetita, care vibreaza automat la amabilitate, bune maniere si sentimentalism. Nu, slava domnului, nu e pasionata de parapsihologie sau de manifestarile sufletului. Cateodata, ii dadea impresia ca de fapt e foarte realista, insa parca dintr-un fel de discretie inutila a tinut totdeauna sa-i cultive, fix pe dos, tot felul de valori foarte pretuite daca traiesti in oraselul copiilor sau la manastirea de maici. Desi, ultimul exemplu e discutabil. Sfaturile de genul: sa te porti frumos cu fetele, sa nu vorbesti urat, sa nu bei si sa nu fumezi auzi? erau la ordinea zilei. Simte cum amintirile astea il dezgusta. Toate cuvintele astea erau spuse fara pic de convingere dar pe un ton hotarat, si dadeau aerului pe care il respira un iz nesuferit de puritate, incat iesea rapid din casa afara, ca sa respire, hotarat sa nu mai calce pe acolo. Bineinteles, dupa cateva ore, neavand unde sa se duca, se intorcea acasa posomorat. Nu a reusit niciodata sa stabileasca cu ea un veritabil canal de comunicare, desi a incercat. De fiecare data insa, se lovea de acelasi zid indestructibil, pe care de fiecare data il intalnea in acelasi loc. Uneori incerca sa se catere pe el, si se trezea sustinand sus si tare lucruri in care nici el nu credea sau nu se simtea in stare sa creada, cu cat mai scandaloase cu atat mai tentante, iar faptul ca brava ii dadea mai apoi o senzatie neplacuta, umilitoare care se suprapunea pe senzatia de neputinta si de neintelegere. Bineinteles ca la un moment dat s-a maturizat, adica a renuntat complet la ideea ca poate vorbi cu maica-sa. Stop

Sinceritate frate, poate facultate si viata de noapte. Pentru ca odata trecuta ziua el prinde viata, viata din el il prinde de picior. Incet incet, isi aminteste de visele si dorurile sale, isi spune ca are cearcanul melancoliei. Si nu se poate abtine, fiorul masochist e inca acolo, se intreaba daca nu cumva bucuria serii ii vine tocmai din tristetea zilei, si cu cat mai trista e Ziua cu atat mai fericita e Seara. Deodata are timp, tot timpul, pentru orice, fara prioritati si fara neglijari. Are loc intalnirea cu el si cu Dumnezeu la lumina lampii. Inca putin si s-ar imbraca sa iasa la plimbare in parc. Odata ajuns in parc, ar intra pe poarta dinspre vale, ar vedea bancile si copacii, bineinteles podetul si groapa in care n-a fost niciodata apa. Si s-ar plimba, un picior inaintea celuilalt, unu doi trei... Fara ganduri, s-ar stradui sa nu se gandeasca la nimic, s-ar stradui sa priveasca pentru prima data bancile si trotuarele. Ar fi satul pana peste urechi de ganduri, aceleasi si iar aceleasi, si totusi parca totdeauna noi caci tentante. Ar simti cu tristete ca totusi nimic nu-l mai impresioneaza, ca degeaba a iesit in parc la ora asta ca sa dardaie inutil pe o banca umeda, si sa priveasca aceiasi copaci indiferenti. Ar constata cu amaraciune ca nu de asta avea nevoie si ca iar s-a lasat pacalit de al sau "cearcan de melancolie". Ce atata melancolie, e la moda oare, sau ce? S-ar gandi ca poate nici nu exista si si-a inventat-o singur ca sa-si dea si el un rost. Sau ca sa-si justifice lipsa de implicare in ceva, orice, care de fapt vine din lenea sa generala. Caci, bineinteles, altceva e sa spui ca ai "cearcanul melancoliei" decat ca esti un lenes mare mare ca ala din "muieti is posmagii"? Si totusi chiar si asa, si chiar si acum e gata sa accepte lenea. Nu poti spune ca lenea e chiar absurda, josnica si lipsita de orice noima. Lenea e mai presus de toate...interesanta..si adevarata. Un lenes e totusi sincer cu el, macar atata sa recunoastem. Bineinteles ea nu aduce nimic bun, caci putine lucruri au intensitatea pe care o are lenea, si ea sigur nu e buna. Ea niveleaza toate aspectele vietii, te face indiferent la bucurii si tristeti la fel ca si iubirea dar opus. Si atunci vine lenea la un capat, iubirea la celalalt si speranta intre nu? Cam asa ceva.. Ce bine e cand nu mai speri, s-a terminat cu premizele vreunui dezastru major, te simti independent, poti respira mai liber. Si, bineinteles, e vorba de-o libertate sordida, libertatea de a privi copacii, cu muschiul ala care se catara intotdeauna de la nord. Doamne si ciorile astea care survoleaza zona. Se gandeste ca i-ar prinde bine un gainat fix intre ochi. Ar fi sigur cel mai adevarat lucru din seara asta in care mai bine ramanea acasa, fiindca si-asa ii vine cam greu acum sa se mai urneasca de pe banca asta care acum isi da seama ca fusese bombardata de escadrilele cu cioc. Ideea asta ii venise mai demult, si anume ca are o inertie prea mare. Greu se apuca de ceva si greu se opreste. Sa luam ca de exemplu seara asta. I-a luat cinci ore sa se hotarasca sa iasa in parc, cinci ore de hotarari si deshotarari chinuitoare de parca de iesirea in parc ar depinde fericirea vietii si acuma nu se mai poate ridica de pe banca. Parca-i bine pe banca asta, parca e si mai cald un pic.. Doamne, si o totala lipsa de chef ca sa mearga acasa. Caci, bineinteles, intoarcerea ar insemna acceptarea esecului iesirii in parc, ar insemna luarea de la capat al aceluiasi sir inutil de iesiri in parc si intoarceri acasa. Fara nici un rezultat. Ha ha, si el care tocmai zicea de speranta. Mda, si-a pus mari sperante in iesirea in parc, de parca s-ar fi asteptat sa se-ntoarca acasa cu fericirea vietii in brate. Hm..ar trebui totusi sa se ridice. Incet, absent, cu o ultima sfortare, cu un ultim efort, inapoi..inapoi.
Hm, think about it. Motanul intra incet in camera, il privi cu atentie si intelese totul.

Cânul

Sunt propriul meu caine
In propriul meu habitat
Legat cu propriul meu lant
De propriul meu cap.

Mananc din propria mea troaca,
propriile mele laturi

Si cu propria mea laba,
ma scarpin la propria mea coada.

Stau in propria mea cusca
Merg pe propriul meu fan
Si ma gudur fericit
La propriul meu stapan.