luni, 15 noiembrie 2010

Din tot ce-ai invatat
Alege la un moment dat
Ce ramane,
Si ce dai la cane..

luni, 8 noiembrie 2010

Destinul unui ou este acela de a lasa sa iasa un pui din el.

joi, 4 noiembrie 2010

Ascultand Bach mi se da impresia de gravitate si aspiratie la un loc, de ingemanare a doua miscari in sensuri opuse, pe de o parte omenesc ce trage in jos iar pe de alta parte aspiratie spre ceva suprafiresc.
"Ochii nostri nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre." N.S-dt

miercuri, 3 noiembrie 2010

în timp înveţi – J.L. Borges

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe…
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui “maine”

este prea nesigur pentru a face planuri …
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că, dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă că întradevăr poate suporta,
că întradevăr are forţă,
că întradevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă …
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveti că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că, dacă eşti alaturi de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveti că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.

Cu timpul înţelegi că, dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeaşi intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că, deşi
poţi fi fericit cu prietenii tai,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispret, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina ca în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că, deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt imprejur,
iţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...

duminică, 24 octombrie 2010

În momentele când iubirea te doare, fiindcă ea cere prea mult, eliberează-te prin alte metode, prin alte căi. Aleargă fără ţel pe străzi sau prin păduri şi risipeşte-ţi prin fugă obsesia imposibil de realizat. Cheltuieşte-ţi, în fiecare pas, un sărut din miile pe care ai fi vrut să le dai şi, în progresul oboselii, uită de toate femeile pe care iubirea ta ar fi vrut să le îmbrăţişeze. Săruturile să se desprindă din tine ca petalele dintr-o floare de toamnă. Şi risipirea acesta să nu semene unei înfrângeri şi niciunei renunţări, ci miile de sărutări să însenineze viaţa cu atâtea zâmbete, cu câte tristeţi ea a întunecat-o. Cioran

luni, 4 octombrie 2010

E greu de imaginat cam la ce nivel de superficialitate ne ducem vietile. Si asta din cauza ca nu am simtit spaima cu adevarat (oamenii cauta instinctiv frica). Ajunge un cosmar terifiant ca sa intrezarim esentialul, adevarata intensitate a lumii, ca sa realizam cat de mult investim in lucruri fara importanta. Ajunge un cosmar ca sa simtim ca nu avem nici o putere in fata fortelor intunericului si ca ne-am evapora cu totii la o simpla atingere a diavolului. Viata este un miracol pentru ca atarna de un fir de ata. Impresia ca putem controla ceva este o iluzie ce crispeaza. Lipsa de control ne da aripi.

miercuri, 24 martie 2010

Flea

"Any instrument is just a vehicle to express who you are and your relationship to the world. No matter what level you’re doing it on, playing music is an opportunity to give something to the world."

—Flea

duminică, 7 martie 2010

La Socola

Ne ascundem in spatele prorpiului obraz, in timp ce nebunul se destainuie printr-al sau. Se ofera, se da pe fata, se preda celorlalti. Pierzandu-si masca, isi face publica angoasa, o impune primului venit, isi afiseaza enigmele. Atata indiscretie irita. E firesc, prin urmare, sa fie legat fedeles. Cioran

sâmbătă, 6 martie 2010

Citate

E usor sa fii profund: ajunge sa te lasi coplesit de propriile-ti tare.
*
Nu pot fi eu insumi decat daca ma inalt pana la furie sau cobor pana la descurajare: la nivelul meu obisnuit, ignor faptul ca exist.
*
Daca ai fost o singura data trist fara motiv, ai fost toata viata trist fara sa o stii.
*
Despărţit de semeni prin soarta insulară a inimii, te agăţi de Dumnezeu ca mările nebuniei să nu-şi înalţe valurile mai sus de singurătatea ta.
*
Aştept o vizită. Aş da orice ca să nu aibă loc. Ce puţine sunt fiinţele pe care le pot aştepta fără gânduri ascunse şi fără groază.
Cioran

duminică, 28 februarie 2010

Noaptea

De fapt, in general suntem preocupati de imediatul vietii noastre. Cand calatoresti, lasi imediatul in urma, si devii atent, iti descoperi simturi noi.
In locuri straine poti sa simti cel mai bine caderea noptii. Doar atat de ar fi si tot ar merita sa calatoresti, mai ales singur uneori. Caci (doar) in aceasta situatie singuratatea are sens.
*amanunt: Trebuie sa fie un loc in care sa fi petrecut deja cateva nopti.
Si, pe inserate, te cufunzi in prima noapte.

marți, 2 februarie 2010

Strigatul unui Demon

Daca vreti ceva de la mine veniti si uitati-va. Daca nu vreti nimic, veniti si scuipati-ma. Dar nu-mi cereti nimic, absolut nimic. Fiindca nu pot sa va dau nimic din ceea ce nu sunt. Chiar ar fi bine sa va feriti de mine, fiindca am prostul obicei de a cersi uneori. Daca va bat la usa,mascat in cersetor, sa stiti ca sub masca sunt egoist si parsiv. Ma folosesc de slabiciunile voastre, de mila voastra ca sa alin copilul din mine, slabiciunea mea. Caci asa cum eu ii sunt sclav, asa va fac si pe voi sclavi. Asa ca nu-mi deschideti usa, alungati-ma inapoi in neant, unde-mi place mie sa stau, dar ma inspaimant cand il simt. Lasati-ma sa ard in focul nebuniei mele, singur, ingrozit, sinucigas. Lasati-ma sa cad pana la capat. Nu-mi intindeti vreo mana de ajutor, pe care am s-o prind cu disperare, cu o expresie de recunostinta in care pana si eu ajung sa cred, inspaimantat de haosul de sub mine. Nu ma salvati, caci pierduti veti fi. Ce vreti de la mine? N-ma nimic de dat decat din nebunia mea, si nu din generozitate. Viata mea dubla o impregnez in tine, care ai avut curajul si inconstienta sa te apropii de mine, ca un copil care se apropie de un demon. Dar nu ma topesc in caldura ta, ci mai tare ma indarjesc, caci topit, as fi un biet bebelus, neajutorat, incapabil sa traiasca cu adevarat.
Culmea nedreptatii, tu platesti cu suferinta ta. Innebunesc gandindu-ma la suferinta ta. Nu o inteleg pe deplin, dar o intuiesc atat de pura, de inocenta, de buna.

Amintiri

Exista doua moduri de a-ti aminti ceva. Unul e atunci cand amintirea ti se releva in minte, spontan sau legat de ceva; te simti deodata transpus in timpul amintirii si elementele ei iti apar cu o claritate uimitoare; efectul ei e unul de usurare , de regasire. Celalalt reprezinta strict informatia dintr-o amintire si de obicei e adusa voit in constiinta; stii ce s-a intamplat odata, dar, detasat, nu mai poti simti atmosfera amintirii. E un fel de amintire a amintirii, incomparabil inferioara spiritual primei.

joi, 14 ianuarie 2010

Inspirat de Vecinele lui Andries

La etajul 1 sta mama. Traversarea aprtamentului e anevoioasa din cauza lipiciului de pe podea. Totusi reusesti sa dai la o parte de pe rafturi cartile de teorie si ghidul bunelor maniere primit cadou de la ea , si gasesti in fund, un vas aurit mic, vechi si uitat, plin cu apa sfintita. Era cat pe ce sa nu-l vezi..

La etajul 2 sta iubirea. Traversarea odaii e tot grea din cauza podelei foarte alunecoase, cu luciu de gheata, luciu in care, daca privesti de departe poti vedea cea mai frumoasa dintre imagini. Si tot cazi, si iar te ridici, si cazi si te ridici, si tot asa, nefiind niciodata sigur pe soliditatea terenului pe care pasesti cu prudenta.

La etajul 3 stau eu. De fiecare data cand ajung la mine, imi place sa stau sa privesc noaptea, sa beau apa sfintita, sa folosesc micul vas aurit pe post de scrumiera si sa visez la fata frumoasa - cu ochii severi sau molesiti, cu gura amara sau dulce, incruntata precum fulgerul sau cu un zambet ca un rasarit de soare - pe care imi dau seama ca, dupa atata timp, nu o cunosc si ma minunez si eu redescoperind-o, de fiecare data cand imi da ocazia..

Poezii

Biscuiti

Daca m-am asezat jos

Greu ma mai ridici

Incep sa ma uit pe geam

Sau sa mananc biscuiti.

Amintirea ta calda

Nu-mi da voie sa plec

Si chiar daca as pleca

Tot de tine as da.

Nu stiu cum reusesti de fiecare data

Sa ramai peste tot :

Pe-o foaie mazgalita, pe-un cotor de mar,

Pe camasa mea, sau pe cutitul tau ..

Nu stiu cum reusesti..

Langa mine nu.

Vointa

In seara asta m-am decis:

Scriu poezii.

Voi aborda o gama bogata de teme sublime

Si ma voi referi in mod explicit la tine.

Chiar daca cineva va bate la usa, cine stie..

Ii voi explica cum pot eu mai bine ca,

In seara asta m-am decis :

Scriu poezii.

Piatra

Daca-ti promit ca peste un an voi veni,

Ma astepti?

Spune-mi, ma astepti?

Daca-ti spun ca voi traversa Marea Nordului

Si ca pe timp de furtuna, ii voi invoca pe Thor si pe Odin

Ranjind la ei tocmai din varful catargului..

Ma astepti ?

Daca ma voi rataci pe o calota glaciara

Si prabusit cu fata-n zapada, voi ingheta.

Vei veni sa ma cauti ?

Spune-mi, vei veni ?

Ea

Ea ? era cosmetizata..

Confectionata si mascata.

Parea adevarata,

Dar toata lumea, de fapt

O stia.

Tu ? tu citesti si intelegi

Fara sa vrei intelegi

Fara sa vreau intelegi.

Clipe limita durere in inima.

Te simt ca pe o arsura.

Cum poti face din timp moment ?

Lasa-ma sa mor – te las sa mori.

Te aud si deja imi intru in rolul de om

Vesel, nevinovat, impacat.

Ai grija de copii,

Ai grija si de diavoli.

Tot ce-i frumos are ceva diavolesc

Tot ce-i bum are ceva dracesc.

Dumnezeu e intr-un patut…

Cineva il leagana din umbra.

Intalnire

Faptul ca trebuie sa invat imi anima cheful de a scrie. N’importe quoi. Si intr-adevar, cat e de bine. Incomparabil.

De cand ne-am intors de la mare vroiam sa scriu despre tiganii intalniti in trenul de intoarcere. La incaput au stat mai departe, apoi s-au asezat in jurul nostru. Initial, n-am dat atentie decat privirilor fugace, curioase, feline ale fetei mai mari, imbracata in trening bleu, cu ochi mari inca copilaresti. M-am gandit atunci... ce frumoasa e curiozitatea intre oameni diferiti. Inca o dovada ca natura e indiferenta la conventii si de fapt, la orice… lucru la care ma gandisem prima data privind marea. Am observat apoi imediat, in jur, fratii mai mici: un baiat adolescent, doua fetite una mai frumoasa decat cealalta si un bebelus, impreuna cu mama, o femeie cu trasaturi puternice si frumoase. Fetitele aveau niste ochi imensi si privirile lor ma prindeau totdeauna dezarmat, incat nu rezistam decat cateva secunde si intorceam capul. Atat de curate erau. O buna bucata din drum i-am privit, mai direct sau mai pe furis si la fel faceau si ei cred. Aveau, impreuna, o armonie interioara, functionau ca un tot, fiecare cu rolul lui, in functie de varsta, totul fiind sub autoritatea deplina a mamei. Emanau atata umanitate incat o simteai aproape fizic, ca o caldura, un sentiment de siguranta, de bine. Simteam ca oricine, oricate nenorociri ar fi indurat, in preajma acestei familii s-ar simti bine, consolat si problemele i s-ar parea mai mici. M-a impresionat aproape pana la lacrimi aceasta familie si ma gandeam inflacarat, ca asta ar fi rezolvarea problemei tiganilor din Romania. N-am reusit sa vorbesc cu ei deloc dar nici nu stiu ce-as fi putut vorbi sau la ce-ar fi folosit. Cand trenul s-a oprit in Tecuci, s-au napustit toti dupa bagaje si spre iesire. M-am ridicat repede sa caut vreun lucru uitat, si spre bucuria mea am vazut pe scaun o bratara roz, de jucarie, cu care se jucase copilul cel mic. Am luat-o si am coborat ca un disperat dupa ei, strigand : « ati uitat asta, ati uitat asta !». Prima data n-au auzit, a doua oara s-a intors fata mai mare. « Ati uitat asta », ii zic.M-a privit surprinsa un moment, apoi a luat-o si a fugit sa-i prinda pe ceilalti din urma.

Cand m-am intors, Cati m-a intrebat : « De unde-ai stiut ca au uitat ceva ? ». « Am stiut…».

Schimbare

Siguranta…siguranta pe care ti-o dau atatea lucruri : faptul ca cineva te iubeste, faptul ca mai ai putin si te intorci acasa. Devii pe nesimtite altcineva. Strazile, cladirile, oamenii capata o alte fete, sunt mai prietenoase, mai interesante. Orasul gazda, care la inceput parea rece, neprimitor, strain, de ti se facea inima cat un purice, devine cu cateva zile inainte de plecare un oras frumos si primitor. Cu alta inima te plimbi acum pe strazi, devii curios, de-abia acum vrei si iti place sa vizitezi iar, si cu sufletul deschis zambesti tuturor. Si toate senzatiile astea s-au infiltrat imperceptibil in viata ta. Toate gesturile pe care le faceai si pana acum capata o cu totul alta semnificatie, capata sens si sunt insufletite. Si asta tocmai pentru ca sufletul tau e in alta parte. Caci tu esti deja cu sufletul acasa ; in acel loc sacru, el e protejat si invulnerabil. Figurile straine, toti oamenii astia ocupati, tot orasul asta care parea sa nu mai aiba loc si pentru tine, te intimidau, te faceau sa te simti mica in primele zile. Acum insa, ai devenit puternica si sigura pe tine si toti oamenii astia ti se par amuzant de penibili. Zambesti singura, cu placere, si zambetul e bogat, radiant, generos, e zambetul tau si nu seamana cu nici un alt zambet (nici nu se compara cu zambetul formal de pe toate drumurile), caci numai tu stii ce se afla in spatele sau. O placere sa-l privesti fiindca zambetul asta e si molipsitor. Si tocmai de asta te intreb : « Cate zile mai ai pana la avion ? ».

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Fragmente de jurnal


Fragmente de jurnal


23nov2009:Acesta este Danutz, ghitaristul. Si dumnealui zice ca fiecare se naste cu un scop, care se manifesta in constiinta copilului. Apoi vine personalitatea schimbatoare si se alege un terci.Ma gandesc si eu, caprostu cum zice Creanga, ce naiba imi placea mie sa fac cand eram mic. Ca acum nu prea imi mai place nimic. Am sondat, si-mi dau seama ca-mi placea sa ma joc, ca orice copil de altfel, in rest…nu imi placea deloc sa fac ceea ce trebuia sa fac, orice ar fi fost. Nu-mi placea sa cant la pian, nu-mi placea scoala, nu-mi placea sa-l ajut pe bunica-miu, nu-mi placea sa citesc, toate astea erau al dracului de plictisitoare, fiindca nu mi se pareau absolut deloc interesante. De fapt cel mai mult mi-a placut de Lorena, vecina mea mai mare ca mine, si fiecare moment langa ea era mai interesant decat toate sonatele si sonatinele pe care le stiam la pian. Ca sa trag o concluzie, cred ca lucrurile nu s-au schimbat. Nu-mi place nimic din ceea ce fac. Singurele momente cand simt ca ma incalzeseste vreo activitate, este cand fac ceva care n-ar trebui sa fac, mai ales in timpul cand ar trebui sa fac altceva.In felul asta, imi place uneori sa cant la chitara sau sa scriu cate ceva. Probabil ca nu sunt prea talentat nici la una nici la cealalta cu toate ca mi-as dori, fiindca cred ca oricine ia chitara in mana sau umple o pagina are uneori fantezii cu el drept cantaret sau scriitor. Si eu cred ca undeva adanc imi doresc sa fiu cantaret sau scriitor. Oricum,mi-ar place ce mai. Mai cred ca eu am fost zamislit pentru viata, ceva in mine ma impiedica sa fiu linistit si, daca sunt intr-un loc ,ma indeamna sa fiu in altul si tot asa, pana cand setea de viata este domolita temporar si "lumea se umple numai de iubire".Vorbesc de cum sunt si nu de cum par. Din cauza asta,nicaieri nu ma pot simti acasa si asta imi aduce aminte de cantecul lui Dinica: „sunt vagabondul vietii mele”.Oricum ,chiar si asa cred ca exista tipuri de viata care se pot mula pe un astfel de caracter,de exemplu: actor,cantaret,ma rog,artist (si chiargigolo,ca in cartea lui Bruckner). Si acum mi-a venit o idee, privindu-l pe Danutz…Un artist e un om caruia nu-i e frica sa-si arate limitele. Si cred ca asta e valabil pentru orice om adevarat. Ce rost ar avea sa ni le ascundem? Cred ca limitele dau farmec omului, reprezinta insasi umanitatea lui.Cei mai nesuferiti oameni sunt cei care isi trateaza limitele ca si cum nici n-ar exista si ajung sa creada ca sunt ei perfecti. Oamenii comunica, se inteleg si se pot ajuta reciproc atunci cand isi prezinta limitele unul altuia. Daca lumea asta ar fi buna atunci nimeni nu s-ar teme de lucrul asta si oamenii ar fi mai relaxati.

30nov2009:alaltaseara la show la Nicoleta am cunoscut un personaj interesant-Cornelush. De cum am intrat sa ma prezint mi-a spus ca ma cunoaste de undeva, ceea ce nu era si cazul meu.Vesnic pus pe bancuri, provocator in schimbul de replici, cu aer nostalgic si talent de folkist.Tin minte ca ,privindu-l m-a uimit modestia lui si faptul ca nu-si baga in seama egoul. Un om cu un ego mic mic.

Am gasit clipul de care mi-a spus Tutu, cu Timpuri noi in Toronto, foarte recent. Intr-adevar, ce mult a slabit Artanu’.Ca de obicei imi vin in minte ganduri dramatice si prapastioase.Da-i Doamne sanatate.

Ieri am terminat cartea lui Maitreyi. Ce frumos scrie.Cu adevarat cuvinte prin care cel care le-a scris renaste in sufletul celui care le citeste. Cred ca tendinta de a scrie vine si de la dorinta de a dainui dincolo de moarte.

Fantezia e atributul atat al scriitorului(artistului) cat si al nebunului.Aparent ei sunt la fel. Diferenta e ca fantezia artistului izvoraste din adevar iar a nebunului e suspendata in haos. Mai sunt unii artisti(cu un fond de inspiratie mai sarac) care isi procura adevarurile din carti sau din descoperiri stiintifice si apoi produc fantezii (fortate) pornind de la ele.