duminică, 29 decembrie 2013

Exista in noi o nevoie ciudata de pericole. Am visat ca ma cataram neasigurat, impreuna cu doi prieteni pe un turn zidit din pietre si dotat cu franghii. Simteam rasuflarea inaltimii si mi era frica sa nu cad, dar incercam sa mi o controlez si ma concentram asupra fiecarei miscari. In varf, am facut un pas pana pe o platforma si am ajuns intr o cladire frumoasa, inalta, cu o sumedenie de detalii si incaperi.
Nici mie nu mi vine sa cred uneori cat de mult ma implineste singuratatea. La cate traume ne supunem in mod gratuit, dand atata importanta exteriorului, dandu ne noua atata importanta.
Atunci cand esti atins de o anumita specie de tristete, renunta la tentatia de a ti cauta tovarasi. Nimic mai usor decat sa i gasesti peste tot. Ei insa iti vor dauna. Tie si tristetii tale.
Sunt ca o gravida. Ma simt intr un travaliu continuu, in proximitatea fatarii unei idei in neant.
Sa dai curs fluxurilor depresive din tine.. Veti spune: ce rost are sa te amarasti singur? Are, caci realizezi ca ai o viata, ca esti o persoana..
Cei carora le place sa se gandeasca pe ei insisi nu sunt narcisisti, ci se supun ca toti ceilalti principiului conform caruia cu cat devii mai familiar cu un lucru, cu atat acel lucru incepe sa ti placa. Puneti un om sa curete grajduri in fiecare zi. La un moment dat va simti placere. Exista in noi o nevoie fiziologica de a ne face placere, nevoie care, ca orice nevoie, uneori nu mai tine cont de obiectul placerii.

luni, 7 octombrie 2013

Era o dupa-amiaza de iulie. Canicula trecuse si soarele de-abia coborase dupa blocuri lasand in urma umbra si o senzatie placuta de liniste pe care o ghiceai la toti oamenii care se incumetau in sfarsit sa iasa din apartamente macar pana la scara unde incepeau tot felul de activitati. Inca de dimineata imi pusesem in minte s-o iau pe prietena mea de la maica-sa si sa facem o baie la Ciorbesti. Ei nu i-am zis nimic, fiindca vreau sa fie o surpriza. Imi place s-o vad cum se lumineaza deodata la fata atunci cand aude o propunere care i se pare extraordinara. Cateodata se bucura asa de tare ca mi se arunca in brate si ma strange tare pana cand trebuie sa o desprind deget cu deget si sa o asez la loc ca sa pot sa-i povestesc mai departe. Asa mi-am petrecut dimineata, pe balcon, cu tigarile si cu o bere alaturi, cu o carte in mana si cu gandul la ea. Ai mei erau plecati pana la parintii lui maica-mea dar Dacia mi-era promisa pe dupa-amiaza. Ceasul se facuse 3 fara un sfert si incepeam sa intru la idei tocmai cand ii vad intrand in parcare. Zic "buuun", arunc cartea, ascund tigarile si ma apuc sa-mi pun in rucsac cateva lucruri necesare pentru scaldat.

marți, 1 octombrie 2013

Suntem sclavii propriei noastre coerente. Totusi, nimic nu e adevarat pentru totdeauna. Doar faptul ca intr-o zi vei muri. Adevarurile noastre dureaza atat timp cat le simtim, la fel ca un fluture care traieste o singura zi. Toate lucrurile se ineaca in moarte si perpectiva asta face ca totul sa ne para zadarnic, de netrait. Murim inainte de vreme si ne detasam de prezent, singurul moment in care avem sansa de a trai.
Cat de fragil, cat de instabil ne este echilibrul in aceasta succesiune de traume care ne este Viata. Si cat de usor te desprinzi de tine ca sa plutesti in deriva intr-un univers mental strain si intunecat. Prapastia se afla langa noi in fiecare moment si-i putem simti rasuflarea rece, tentatia de a aluneca inauntru, fermecati de propria-i plenitudine si libertate. Prins la mijloc intre tine insuti si lume, ramai fascinat de tentatia nimicului..
Într-o inimă zdrobită Într-o inimă zdrobită Nimeni nu-i primit Fără înaltul privilegiu De a fi suferit. Emily Dickinson
"Cel mai bun lucru pe care îl poţi face atunci când plouă este să accepţi ploaia." Henry W. Longfellow

miercuri, 11 septembrie 2013

viata capata sens doar prin iubire. cu cat suntem mai capabili de iubire si dedicare cu atat vietile noastre sunt mai bogate de sens . orice fel de iubire si daruire ne imbogateste. h hesse
fii credincios tie insuti si bun cu ceilalti. confucius. sunt un om in cautare, vesnic in cautare, si de obicei nu gasesc nimic, de cele mai multe ori ma trezesc intr un blocaj de care mi e rusine fata de ceilalti ceea ce ma face sa ma simt vinovat. imi spun ca singuratatea imi face rau si ca ea e cauza problemelor mele si mi pun sperante in ceilalti, dar stiu aceste sperante sunt desarte si ar putea reprezenta doar un remediu temporar si ca adevarata datorie pe care o am este sa ma adancesc in mine insumi si mai mult, sa mi intorc privirea de la aparentele lumii, sa incerc sa vad dincolo de ceea ce i la vedere. imi dau seama, si asta am intuit de cativa ani, ca nu ma identific cu ceea ce fac, si ca viata mea si calea pe care umblu ma impiedica sa fiu liber si sa fiu eu. m am deplasat intr o directie ce m a indepartat de mine insumi, am luat decizii care m au indepartat de mine insumi, urmand argumentele rationale si nu cele ale inimii, caci acestea mi au parut haotice si periculoase. sunt convins ca m am indepartat de mine insumi si ca in mine exista o discordanta care ma deprima si mi da un sentiment de nesiguranta si vulnerabilitate dar tocmai faptul ca spun lucrul asta si sunt sincer il vad ca pe ceva pozitiv si mi doresc sa pastrez contactul cu partea profunda si intima din mine, complet independenta de rigori sociale, profesionale sau materiale, sa o cultiv si sa o dezvolt. nu cauta realitatea in exterior. acum, mai mult ca oricand lumea e golita de realitati, oamenii sunt automate si principiul suprem productivitatea si banii.
ceea ce este real nu este aparenta ci ideea, esenta lucrurilor. brancusi soarele este caldura la care ne intoarcem cand ne este frig, copacul este viata pe care o imbratisam atunci cand vrem sa traim, apa este cea care ne curata si care dizolva mizeriile noastre pentru a ne mai da o sansa, cerul este libertatea, totul si nimicul, pierzania si moartea individului, pamantul este materia cu care te poti construi, o linie dreapta este darzenie si hotarare, este vointa de a nu te lasa invins, o linie curba este tandrete si mangaiere, un model repetitiv este o constiinta treaza. natura contine toate ingredientele armoniei.

marți, 27 august 2013

Traia odata, in timpuri stravechi, pe niste meleaguri pe care demult nu a mai calcat picior de om, o salcie plangatoare ce crestea la malul unui lac. De o vreme, pe lacul doldora de pesti incepuse sa umble un baietan, vaslind in barca lui. Trecand pe langa mal, simti mrejele salciei cum il mangaiau pe cap si pe umeri, odata, de doua ori, incat, intr-o zi s-a oprit si a intrebat: Salcie draga, cu fir de naframa, cui duci tu dorul, sa-ti fiu eu odorul? Salcia atunci ii raspunse: Draga luntras, cu pieptul poznas, cand treci tu pe langa mine, simt cum bucurie-n frunze-mi vine. Salcia ii napadise gandurile, se gandea la ea zi si noapte, dimineata cu bucurie in suflet, iar seara cu tristete in suflet, salcia nu mai era o salcie ca oricare alta, ci devenise o parte din sufletul lui, si de fiecare data cand salcia ii mai spunea ceva, atunci cand vorbea cu acea parte din sufletul lui(si facea asta oricand vroia, fara nici o dificultate) el se bucura si pestii parca i se prindeau singuri in undita, aproape ca ii sareau in barca, pesti pe care la randul lui ii daruia satenilor, la fel si bucuria nici nu stia exact de unde-i venea(incerca sa nu se gandeasca) si o dadea in jurul lui unui om, unui caine, unui fluture sau unui copac, fara sa faca prea mare diferenta intre ei. Insa bucuria lui astepta alta bucurie si atunci cand cuvintele salciei lui nu mai veneau (le astepta in fiecare zi incepand cu ora 2 dupa amiaza) se intrista amarnic si in minte ii aparea un gand nelinistitor si se simtea el insusi ca o salcie care se misca in voia vantului. Isi schimbau cuvinte frumoase de cate ori se vedeau, insa stiau ca dragostea intre o salcie si un om nu poate exista, dar tocmai asta ii facea sa se doreasca unul pe celalalt mai mult, totul era de fapt un vis in mintile lor visatoare fara legatura cu realitatea, care li se parea mai moarta in lipsa celuilalt. Luntrasul se indaratnicea ca un copil si spunea ca nu vrea sa renunte la salcia lui desi stia ca nu o poate avea, asa sunt oamenii, isi spunea el, masochisti, si nu pot vedea fericirea fara suferinta, isi dadea seama ca e prins intr-o capcana, ca isi construieste singur capcana cu un fel de voluptate. Un prieten il sfatuise: Ai grija, insa asta nu rezona in el, caci inima e un organ de foc(cum auzise intr-un film) si stia ca vrea sa nu lase nimic din viata lui sa fie mai puternic decat inima lui. Un lucru incepea sa se clarifice in mintea lui: era nebun dupa salcie si ceva din el vroia ca astea sa fie singurele cuvinte pe care i le-ar spune. Asa ca, cu inima usoara s-a dus la ea, acolo unde era ea, si i-a spus: sunt nebun dupa tine, chiar daca imi dau seama ca nu ar trebui, chiar daca imi dau seama ca nebunia mea nu se poate concretiza in nimic, doar tu imi luminezi viata, doar tu poti sa intri cel mai adanc in sufletul meu si sa ma intregesti, in asa fel incat ma faci sa ma simt sigur pe mine si iubitor fata de ceilalti! Salcia se apleca spre el. Si deodata, imediat ce-si terminase tirada, tanarul isi dadu seama ca ceva se schimbase in el si nu se mai simtea in bataia vantului. Pentru prima oara se simtea zdravan si liber si nu mai simtea nevoia aceea dureroasa de a auzi cuvinte de alinare si imbarbatare de la salcia lui..

joi, 22 august 2013

And we should consider every day lost on which we have not danced at least once. And we should call every truth false which was not accompanied by at least one laugh. Friedrich Nietzsche
Un lucru de-l cauti disperat, l-ai si pierdut Un om, de vrei sa il subjugi, l-ai si pierdut, La Dumnezeu, de-ncerci sa te retragi, l-ai si pierdut, In bani de-ti implinesti viata, ai si pierdut-o. Caci ce suntem noi oamenii mai mult decat Un fir de praf ce cauta alt fir Si-i fericit cand l-a gasit, Si-i trist cand vantul i l-a risipit. Dara noi, fire de praf, Sa nu uitam, Caci amintirea-i mult mai tare, Ca vantul, ori ca risipirea..

joi, 21 martie 2013

Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă.
Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.
Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc...(sau de ce n-am stofa de filozof)
Adevărata "măsură" a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin "lipsa de măsură", dorind "fără măsură", îndrăznind "fără măsură", iubind "fără măsură".