marți, 7 octombrie 2014

Acea senzatie de insignifiant atunci cand mintea scorneste explicatii prea concrete. N ai de unde sti cu adevarat de unde ti vin trairile, iar limitele sunt o iluzie. Viata in esenta ei se doreste pe sine bogata, vasta, fara limite. Am oroare de oamenii prudenti, de cei ce privesc experientele cu scepticism si neincredere. Sunt incastrati, dar nu e vina lor, intre bine si rau, vad lumea in alb sau negru, si se considera intelepti dar de fapt sunt niste fricosi mari. Lumea exista pentru a te lua in piept cu ea, nu pentru a i te supune, pentru a o zgudui, nu pentru a te stradui sa te incadrezi in schemele sale rigide. Nimic din ceea ce vedem in jurul nostru nu merita asta, din cauza ca toate sunt inventate de oameni absolut cu nimic mai presus decat noi. Societatea e o iluzie sau o jucarie, ca si oricare alt lucru inventat de om. Ceea ce conteaza cu adevarat sunt acele lucruri preexistente omului, asupra carora el nu poate avea nici o influenta, religiozitatea cosmica, nostalgia constientei pure, acele trairi care te scot din tine, care tin de alta realitate, superioara. Cel mai pretios timp e cel in care reusesti sa te desprinzi din tine si sa te pierzi intr o energie mai mare decat tine. „Daca esti tu insuti, inainte de toate tu insuti, daca ai radacinile adanc implantate in viata, in concret, nimic nu te poate rata”(M. Eliade).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu